Se pune orice vreţi să încolţiţi mai întâi la înmuiat, peste noapte sau cel mai bine pentru 24 de ore. A doua zi se clăteşte totul bine şi se pun seminţele într-un borcan, iar în loc de capac, puneţi o bucată de tifon fixată cu un elastic. Borcanul se pune aplecat la cca.45°, undeva la cald şi la întuneric. Se clătesc seminţele de 2 ori pe zi (se poate face şi fără a scoate tifonul), vara când este foarte cald, chiar şi mai des. După ce au încolţit, se pun la scurs într-o sită şi aveţi aşa cei mai buni, cei mai ieftini şi cei mai sănătoşi germeni!
Aceasta metoda simpla este folosită şi de Ramona, la fel proceda şi doamna Elena Nita Ibrian.
În fotografia de mai sus, am pus la încolţit alac, o cereală pe care o recomand cu mare căldură, eu am desoperit-o de abia în Germania [vă mărturisesc sincer (şi cu ruşine) că nu auzisem de ea în România, căutând în dicţionar traducerea, am dat pentru prima dată în viaţa mea de cuvântul alac!] deoarece încolţeşte foarte repede, nu suportă chimicalele şi de aceea nu se pot folosi îngrăşăminte chimice în cultivarea sa, şi nu este nici aşa de modificată de mână oamneasca, prin mii de încrucişări, cum este cazul grâului şi secarei.
Linte încolţită:
Mei încolţit:Linte încolţită:
O privire în dulapul meu din bucătărie:
În borcanul din stânga este alac, în cel din dreapta, grâu.
Iar mei, încolţit şi uscat are un gust de floricele.........
Şi cum ar putea să lipsească hrişca încolţită....
Alacul încolţeşte cam într-o zi, colţul iese deja după o zi de înmuiat în apă, lintea are nevoie de aproximativ 2 zile, dar se poate consuma şi după 24 de ore de stat în apă (e deja moale şi gustoasă), hrişca are nevoie de 2-3 zile, grâul, secara, fasolea, meiul încolţesc cam în 4-5 zile.
Pentru persoanele cu timp puţin, cel mai repede încolţeşte quinoa, recordul meu personal este de 4 ore (fără înmuiere în prealabil)!!!
Deci, vă doresc mult succes!
Am descoperit de curand gustul bun al germenilor! Folosesc germenii pe post de seminte de fl. soarelui sau alte nuci -pt a evita excesul. Merg minunat sub forma de hummus sau pate de spanac :)
RăspundețiȘtergereAm o intrebare, totusi: hrisca poate fi maro sau verde? am mai citit pe ici colo cum ca cea maro nu incolteste fiind procesata deja..intr-adevar nu am reusit s-o incoltesc :( Sa fie adevarat? Tu ce stii?
Multumesc frumos! O imbratisare din Cluj! :)
Draga Kinga,
RăspundețiȘtergereAsa este, numai cea verzuie mai incolteste (ca cea de mai sus in imagine), cea maro este deja tratata termic....
Cu mare placere, imbratisarea de la Cluj mi-a facut o placere deosebita, ti-o intorc de aceea si eu cu mare drag din Germania!
Mimi draga, iti multumim foarte mult pentru aceasta informartie. Mie imi este foarte utila, mai ales ca momentan nu am bani sa investesc intr-un germinator. :)
RăspundețiȘtergereSe pot pune la germinat grau, hrisca, quinoa, linte (rosie, verde), mei care se gasesc in magazinele naturiste sau sunt niste seminte speciale?
Aceasta metoda poate fi folosita si pentru obtinearea vlastarilor?
Sa ai o zi frumoasa. :)
Denisa
Draga Denisa,
ȘtergereMultumesc de urari, si eu iti doresc la fel!
Nu e nevoie de seminte speciale, caci acestea sunt in genereal mult mai scumpe (platesti pt. o punguta mica de cateva zeci de grame (20-50), cat costa altfel 0,5 kg sau chiar 1 kg din produsul respectiv). Daca ai o sursa buna (asta e de fapt si o modalitate imbatabila de a verifica sursa de cumparaturi, semintele care nu incoltesc sunt tratate intr-un oarecare fel, deci eu as schimba imediat sursa!), ajunge sa urmezi acest principiu si vei avea rezultate f. bune. Da, dupa ce incoltesc, poti sa le muti pe tavite (farfurii) si sa le lasi pana cresc vlastari!
Numai bine,
mimi
Sărut mâna !
RăspundețiȘtergereDin primele două imagini reiese că borcanul trebuie ţinut cu gura în jos înclinat la 45 ! Este o condiţie pentru reuşită ?
Buna ziua draga Mimi! As vrea sa te intreb un lucru legat de alac, si anume, este sau nu acelasi lucru cu spelta? Multumesc mult! Cu drag, Alina Zamfir
RăspundețiȘtergere