miercuri, 25 mai 2011

Ciorbă fără foc „răsfăţul primăverii”


Eu am o grădină mică de 6/6m2 pe care o iubesc tare mult, unde cultiv roşii, ardei, pătrunjel, căpşuni, salate şi încă câteva condimente. Primăvara la prima vizită, pe la începutul lunii mai mă aşteaptă măcrişul, usturoiul sălbatic, menta şi căpşunii – frunze.
Buna doamnă Elena Niţă Ibrian are multe reţete de ciorbe fără foc în cărţile dânsei. La un interviu acoradat revistei Formula As explică cu câtă uşurinţă îşi prepara ciorbele fără foc „Am să vă spun cum imi prepar eu supele şi ciorbele, ca să vedeţi cât este de simplu. Ȋn două ore îmi pregătesc mâncarea pentru o săptămană. Pun în faţa mea cinci, şase borcane mai mari cu capac, şi în fiecare torn, până la jumatate, zeamă de varză acră, moare. Ȋntr-un borcan, peste moare, pun morcov ras, în altul păstârnac, în altul ceapă, şi tot aşa în fiecare borcan, rad câte o legumă cumpărată de la ţărani: varză, pătrunjel, dovlecel, ardei, praz. Ce găsesc. Acopăr umplutura borcanelor cu frunze de viţă, care-i la fel de bună pentru sănătate, pun capacele şi las legumele să se mureze. Când vreau să mănanc ciorba, combin zeamă şi legume din fiecare borcan, mai adaug un pic de ulei stors la rece, puţină smântană, un pic de suc de roşii, praf din seminţe de ardei şi gogoşari, şi asta-i mâncarea mea. Naturală, crudă, plină de enzime, vitamine şi minerale. Şi gustoasă.”

Mimi are o reţetă fantastică de borş rusesc crud, care m-a fascinat şi pe care am făcut-o de multe ori.

Cel mai bun smoothie îl fac din: o banană, jumătate de lămâie, o mână de măcriş, mentă, frunze de păpădie şi pătlagină.
Pentru smoothie mi-am adus măcris acasă şi pe drum m-am gândit că ce-ar fi să fac o ciorbă căci de mult nu am mai mâncat.

Aşa că uitaţi ce am încropit pe loc.

Ingrediente:
- o mână de măcriş

- două frunze de pătlagină
- un fir de leuştean
- zeama de la jumătate de lămâie
- usturoi sălbatic câteva fire
- 3 crenguţe de cimbrişor
- frunze de păpădie
- morcov
- câteva mlădiţe de mazăre – Ligia explică tare frumos în cartea ei Germeni şi vlăstari: surse de sănătate şi energie cum îi obţinem

Preparare:
Am tăiat toate ingredientele fin cu cuţitul ceramic, am adăugat zeama de lămâie şi apa. Se lasă câteva ore pentru a se combina aromele şi se serveşte cu voioşie.

După ce am ţinut meniul de detoxifiere, propus de neobosita Mimi când am mâncat fără sare, nu mai simt nevoia să adaug sare la anumite preparate. Cum această ciorbă am facut-o în cinstea primăverii care mă incălzeste si mă mângâie cu raze calde de soare am pus numai bunataţile oferite de doamna Primavară.

Ciorba fără foc se poate face în nenumarate feluri, cu ce avem la îndemână, putem folosi borş proaspăt sau zeamă de varză, lobodă, frunze de ridichi şi toate bunătaţile ce ne înconjoară.

Vă imbratisez cu drag,
Tare sunt curioasă să aud ce ciorbe aţi mai făcut.

Mia

miercuri, 4 mai 2011

Ruladă de pătrunjel cu brânză de migdale


Hristos A Ȋnviat!
Buna doamnă Elena Niţă Ibrian în cărţile dânsei are multe reţete de ruladă cu diverse ingrediente; la acest capitol eu am numărat 20 de reţete diferite.
Am preparat această reţetă din mai multe surse de inspiraţie şi anume: cărţile bunei doamne, reţeta de tartă cu brânză a unui bulgar dragut, pe care l-am cunoscut la potluck – ul de hrană vie care m-a impresionat tare mult cum şi-a convins familia soţia şi cei doi îngeraşi, o fetiţă de 7 ani şi băiaţelul de 3 ani care încă mai suge la sânul mamei să mănance crud, Corina cu brânza de migdale şi Angi cu rulada câstigatoare de scorţişoară.
Rezultatul a fost această ruladă, de care sunt tare încântată.

Pentru foaie am utilizat:

- pulpa de la laptele de migdale cu susan – cam 4 linguri
- 2-3 linguri seminţe de in măcinate la râşniţa de cafea
- 3 linguri hrişcă încolţită
- 1 lingură zeamă de lămaie
- un praf de sare
Se framantă cu mâna bine, până se obţine o cocă; dacă e prea tare adăugăm puţină apă, dacă e prea moale, făină de in sau psilium, ideea este să aibă consistenţa unui aluat.

Brânza de migdale:

După ce am văzut reţeta de clătite bRAWşovene a Corinei am pus migdale la înmuiat.
- migdale înmuiate pentru 24 – 36 de ore, se schimbă apa la 12 ore, dupa care se mixează în blender cu apă cât să le acopere. Apoi le-am pus în săculeţul de brânză de la Ligia cu o greutate deasupra peste noapte. A doua zi am pus brânzica la frigider, nu prea încântată de rezultat. Era draguţă dar la gust destul de „fară gust” – de indată ce am pus sare şi mărar i-am dat crezare Corinei că e tare, tare bună.



Pasta de verdeţuri:
- eu am pus frunze de rucola şi de pătrunjel pe care le-am mixat în robotul cu lama în S, am adăugat un căţel de usturoi pisat frecat cu puţină zeamă de lămaie, sare şi puţin ulei de măsline.





Asamblare:


- am intins foaia pe o hartie de copt cât de subţire am putut eu, cam 3 mm, apoi am întins brânzica cu sare şi puţin mărar cu degetele, dupa care am uns cu crema de verdeţuri şi am rulat.
Am dat la frigider pentru câteva ore şi apoi am tăiat felii.




Ȋnainte să mă pornesc la lucru am zis că mă complic, dar după ce am terminat, mi-am dat seama ca nu a fost aşa de greu şi rezultatul a fost peste aşteptari – tare bună. O recomand cu caldură, cu pastă de urzici, păpădie şi alte frunze din flora spontană.

După cum buna doamnă Elena Nită Ibrian ne învată, trebuie să folosim ce avem în casă ca ingrediente, imaginaţia, multă iubire şi cu siguranţă va ieşi ceva bun.
Această reţetă se mai poate face sub formă de tarte mici şi drăguăţe.
Vă doresc poftă bună.
Mia